Theodor Tanase, un cititor ProMotor care se pricepe la maşini şi la desenat, ne-a trimis câteva schiţe interesante cu câteva concepte de maşini printre care vedem şi o viziune interesantă pentru modelel Dacia şi Renault. Theodor studiază Ingineria Transporturilor şi Traficului at Universitatea din Piteşti, şi dacă învaţă la fel de bine pe cât desenează putem spune că are şanse să facă performanţă în acest domeniu. Aşadar, Theodor şi-a adunat toate cunoştinţele în materie de modelare virtuală şi design auto şi le-a pus pe hârtie, iar ce a ieşit puteţi vedea în galeria foto.
Să nu uităm că Victor Sfiazof este românul „responsabil” pentru designul noului SUV compact de la Renault – Kadjar. Victor Sfiazof deţine funcţia de Senior Exterior Designer în cadrul centrului de design Renault de la Bucureşti. Poate că nu peste multă vreme Theodor îi va călca pe urme, pentru că, până la urmă, diferenţa dintre posibil şi imposibil ţine de determinarea fiecăruia.
Click aici pentru Galeria Foto